Ghid de implementare a manualului digital de educație pentru media (clasele a III-a/a IV-a)

DEZVOLTAREA CULTURII MEDIA: CONTEXT ȘI IMPACT

Mass-media șI multimedia ca factor educativ

Societatea sec. al XXI-lea este una dominată de mass-media și, mai nou, de multimedia, care s-au impus ca o componentă esențială a lumii moderne. Acestea (denumite împreună cu un termen generic media) se manifestă permanent ca un actor activ al jocului social, modelând celelalte subsisteme ale societății: politicul, economicul, cultura etc.

Prin canalele sale, media poate fi însă o „armă cu două tăișuri”:

factor de progres – influența sa se reflectă în ridicarea calității și standardelor culturale și sociale ale vieții;
mijloc de dominare și manipulare nu face decât să uni lateralizeze sau să diminueze răspunsul publicului la marile provocări ale realității de zi cu zi. În absența unei educații pentru media ca sursă de autoeducare, fără o interpretare „obiectivă” a perceperii critice a mediei, aceste tehnologii nu vor face parte din potențialul vieții, ci din rutina acesteia.

Pe lângă faptul că este un mijloc de informare în societatea modernă, media devine un instrument educațional, chemat să amplifice, să constituie sau să diversifice experiențele cognitive și comportamentale ale indivizilor. Acțiunile acestui mediu educogen, precum și ale celorlalte medii de socializare și devenire întru cultură a individului – școală, familie, biserică, instituții culturale – trebuie să se conjuge, pentru a modela adecvat comportamente și conștiințe în acord cu imperativele epocii.

Comunicarea de masă face parte așadar din multiplele dimensiuni ale contextului sociocultural în care cresc și se formează copiii³. Comparativ cu acum cinci sau zece ani, timpul acordat consumului de mesaje mediatice, îndeosebi audiovizuale, de către elevii/elevele din treapta primară, precum și din cea gimnazială și liceală este în creștere. Implicațiile asupra dezvoltării personalității acestora sunt imediate sau latente, directe sau indirecte, previzibile sau imprevizibile.

Curiozitatea și dorința de cunoaștere ale copilului nu mai sunt satisfăcute doar în cadrul restrâns al clasei sau al experiențelor cotidiene extrașcolare. Mai mult decât un mijloc de divertisment, media reprezintă o fereastră larg deschisă spre lume, cu multe tentații, provocări, adesea fiind denumită „ochiul lumii”, conform afirmației lui Lewis Mumford. Tinerii, tinerele și copiii sunt atrași de cultura digitală și de suporturile tehnice ale media. Acestea sunt tot mai apropiate de interesele lor și se prezintă sub formă de jocuri, videoclipuri, producții cinematografice, conexiuni de tot felul – forumuri de discuții, chaturi, discuții în timp real. Registrul mass-mediei de cândva se lărgește odată cu progresul tehnologicîntr-un ritm tot mai intens, chiar dacă identificăm și suporturi aparent tradiționale, dar care sunt valorificate prin noile tehnologii digitale (păpuși care vorbesc, roboței cu diverse performanțe intelectuale ș.a.).

Relația dintre mass-media, multimedia și procesul dezvoltării personalității copiilor este un subiect de interes constant pentru cercetătorii din diverse domenii: psihologie, pedagogie, jurnalism ș.a.

Efectele educative ale comunicării mediatice pot fi rezumate, conform unor surse de referință, la:

noile experiențe cognitive;
sprijinul pentru conceptualizarea cunoașterii;
repercusiunile formative la nivelul afectivității;
posibilitățile de modelare a comportamentelor;
rolul mass-mediei de agent al socializării.

Aportul educativ al mass-mediei, despre care vorbește G. Cucu în lucrarea sa Educația și mass media⁶, are un rol deosebit în constituirea codului sociocultural al individului. Conținuturile mesajelor difuzate de media au o mai mare influență asupra modului de a gândi și a simți al copiilor⁷și al adolescenților decât asupra opiniei adulților. Acest lucru poate fi explicat analizând problematica stadiilor de dezvoltare la J. Piaget, care, în lucrarea Psihologia inteligenței, demonstrează că evoluția mentală nu apare ca rezultat al unor acumulări continue, ci are un caracter stadial, pe etape, fiecare evidențiind o anumită structură specifică⁸. Adolescenților și adolescentelor, de exemplu, le sunt dedicate multe dintre producțiile media (presa, radio, televiziune, internet, jocuri electronice). Aceștia au vârsta la care se formează atitudini și deprinderi culturale specifice, pasiuni și aspirații, pentru care se acordă importante resurse de încredere, de timp, de bani.

Alături de școală și de alte instituții implicate, mass-media și multimedia ocupă un rol important în sistemul factorilor educativi, adăugând noi dimensiuni eforturilor generale de formare și dezvoltare a personalității umane. Deci, ea poate afecta personalitatea umană în:

dimensiunea cognitivă (schimbarea imaginii despre lume);
dimensiunea afectivă (modificarea sau crearea unor sentimente sau atitudini);
dimensiunea comportamentală (modificări ale felurilor în care acționează indivizii și fenomene de mobilizare socială).

Aportul educativ se manifestă în două moduri: implicit și explicit. În esență, dacă ne referim numai la funcțiile mass-mediei (de informare, corelare, comunicare și divertisment), acestea încorporează funcția educativă¹⁰, prin informarea, culturalizarea și socializarea individului. Această funcție este specifică și pentru multimedia, prin demersul plurivalent pe care îl are.

Media oferă posibilități educative spontane și eterogene, fiind utilizată și pentru realizarea unor activități educative explicite. În legătură cu acest subiect, Ioan Cerghit opina încă în anii ᾿70 ai secolului trecut că „(…) mass-media formează al patrulea mediu constant de viață al copilului, alături de cel familial, de cel școlar și de anturajul obișnuit de relații. Mass-media nu se substituie școlii, iar influența sa este complexă, reprezentând un element fundamental în relația dintre om și mediul înconjurător”.

Totodată, este important să amintim că responsabilitățile de formare inițială ce-i revin școlii nu asigură o cunoaștere încheiată definitivă, suficientă individului pentru tot restul vieții. Prin urmare, în afara mediului școlar, educogen prin excelență, influențe educative de necontestat le are mediul social extrașcolar, ce constituie un adevărat câmp formativ, constituit de instituțiile sociale amintite. Pentru a se putea autoeduca pe tot parcursul vieții, omul trebuie să se folosească cu iscusință de mijloacele de socializare și culturalizare pe care societatea i le pune la dispoziție¹². Dintre acestea, mijloacele de comunicare în masă se disting ca importanță, pentru că oferă posibilități rapide incontestabile de realizare a educației permanente/pe parcursul întregii vieți.

EFECTELE POZITIVE ȘI NEGATIVE ALE MEDIEI ASUPRA COPILULUI

Evaluarea influenței mijloacelor de comunicare în masă asupra indivizilor constituie, de mai multe decenii, o preocupare majoră a cercetătorilor și cercetătoarelor din diverse domenii. Prof. dr. Ioan Drăgan, director al Centrului de Studii Media și Noi Tehnologii de Comunicare al Universității din București, coordonatorul studiului Reprezentarea violenței televizuale și protecția copilului, declara: „În societatea ecranelor și a generației catodice, copiii se formează, în principal, într-un univers al realității televizuale și al comunicării virtuale care devin adevărata lor realitate. O consecință a acestei schimbări istorice de paradigmă constă în riscul pierderii conștiinței diferenței dintre bine și rău.”

Specialiștii români au evaluat, totodată, potențialul mass-mediei de a constitui un mijloc eficace de educare și modelare a generațiilor tinere, elucidând deopotrivă efectele pozitive și negative ale acesteia în educație. La ele fac referință și un studiu recent de la noi, pre- cum și sondajul privind influența mass-mediei, realizat de către un grup de cercetători din România.

Dacă adulții dispun de un fond spiritual relativ cristalizat și, în consecință, sunt capabili să selecteze critic și să asimileze conținutul mesajelor mediei, conducându-se după un sistem propriu de valori deja constituit, copiii, aflați în plin proces de maturizare intelectuală, afectivă, morală și civică, sunt mai ușor de influențat în sens negativ. Prin urmare, este necesar de luat în considerare și natura ambivalentă a efectelor mediei – atât cele pozitive, cât și cele negative – asupra indivizilor, în general, și a tinerilor/tinerelor, în special.

Care ar fi consecințele pozitive? Mass-media și multimedia ajută la integrarea social-culturală a auditoriului de toate vârstele, în special a copiilor, a adolescenților/adolescentelor, a tinerilor/tinerelor, mai cu seamă prin înlesnirea capacității lor de deprindere a unor roluri civice, familiale, culturale. Totodată, media întărește sentimentul responsabilității sociale, sentimentul dăruirii, trebuința comunicării, cultivă aspirații și idealuri.

Apropierea dintre oameni, optimizarea relațiilor interumane, în primul rând, și promovarea valorilor precum demnitatea, echitatea, generozitatea, ordinea, libertatea, democratizarea culturii, consolidarea democrației, în al doilea rând, reprezintă alte efectele pozitive.

Efectele negative tind să aibă o pondere mai mare și urmează să fie analizate pe palierul impactului multimedia asupra copilului. O primă observație generală, care corespunde și opiniei profesorilor/profesoarelor, a psihologilor/psihologelor, a părinților, este consumul tot mai ridicat de media de către tineri și tinere și, mai ales, de televiziune, internet, muzică, mai redus de reviste corespunzătoare vârstei și cărți.

Această concluzie evidențiază rezultatele cercetărilor și sondajelor din alte țări, mai puțin de la noi, și conduce spre convingerea că este posibilă manifestarea unor influențe puternice asupra tinerelor și tinerilor consumatori în cadrul educației informale pe care ei o primesc din experiențele cotidiene repetate și semnificative.

Poziția de receptori și receptoare, de consumatori și consumatoare media reprezintă situația reală de la care au pornit o investigație relevantă pentru subiectul nostru specialiștii Institutului de Științe ale Educației din București. Ei au făcut o analiză comprehensivă privind implicațiile de ordin educativ care decurg din expunerea prelungită la mesajele media. Din perspectiva construirii sinelui, media este un mediu la care tinerii se raportează constant, fără ca ei să fie pregătiți pentru a face și a utiliza diferențele dintre realitate, reprezentarea acesteia și virtualitate. Copiilor și tinerilor/tinerelor urmează de explicat că mass-mediile construiesc imagini ale realității, în funcție de logica profitului și a divertismentului, de interesele diverse și normele de producție variate. La extremă, mass-mediile abolesc referința la real, devin un construct suficient sieși, o „hiperrealitate”.

În timp ce elevii/elevele sunt preocupați de a-și intermedia raportarea la realitate prin media, adulții, și mai ales experții, consideră că, prin consumul media, tinerii se îndepărtează de realitatea autentică, că își pierd timpul, chiar mai grav, că nu mai ajung sa-și trăiască vârsta copilăriei, a adolescenței în mod normal. Oferta mediatică este tot mai frecvent de o calitate îndoielnică, din cauza mediatizării, în ultima vreme, a personajelor mediocre, vulgare, cu un nivel cultural scăzut, a antimodelelor, a unor evenimente mondene irelevante, banale, a unor subiecte, filme, jocuri cu mesaj violent.

Există mai mult de 1 000 de rapoarte, valabile pentru ultimii 50 de ani, care arată im- pactul violent al mass-mediei asupra copiilor. Studiile din tot mai multe țări întăresc teoria conform căreia există o legătură puternică între violența din mass-media și comportamentul copilului. De asemenea, concluziile studiilor confirmă ipotezele specialiștilor în domeniu, ale psihologilor/psihologelor și ale sociologilor/sociologelor: copiii devin imuni la violența pe care o observă în lumea reală, nu le pasă de durerea și suferința altora și, în timp, ajung să creadă că agresivitatea este o stare de fapt, iar violența este un lucru normal și generalizat al vieții de zi cu zi.

O analiză care a fost dată publicității de Consiliul Național al Audiovizualului din România în luna martie 2012 subliniază faptul că desenele animate se numără printre cele mai brutale emisiuni difuzate la televizor. Potrivit studiului Reprezentarea violenței televizuale și protecția copilului, realizat de UNICEF România, CNA și Centrul de Studii Media și Noi Tehnologii de Comunicare din cadrul Universității București, numărul scenelor de violență la care sunt supuși copiii într-o oră variază de la 9 (la TVR1) la 23,4 (la PROTV).

În cazul desenelor animate, potrivit aceluiași studiu, au fost cercetate trei canale pentru copii: Cartoon Network (CN), Jetix (J) și Minimax (MM), timp de o săptămână (5-11 ianuarie 2009), patru ore pe zi. Pe întreaga perioadă monitorizată s-au înregistrat 2 005 acte de violență în desenele animate de pe cele trei canale. Media per canal este de 668 de acte de violență. Cel mai violent canal, din punctul de vedere al frecvenței „pure”, este Jetixul – 852 de acte, urmat de Cartoon Network – 815 acte și de Minimax – 338 de acte.

O serie de cercetători (P. Lazarsfeld, M.L DeFleur și S. Ball-Rokeach) demonstrează că între mass-media și deteriorarea morală a vieții sociale există o strânsă legătură. În sprijinul acestor afirmații, cercetătorii și cercetătoarele supun atenției o serie de acte antimorale și antisociale la care ar fi incitați copiii, adolescenții și adolescentele, tinerii și tinerele. Se au în vedere mai ales acele manifestări de conduită care, prin însăși evoluția lor, de la o anumită vârstă se pot impune în viața acestora. Jocul „Balena Albastră”, ce a luat amploare în anii 2016-2017, a avut drept urmare faptul că mai mulți adolescenți și adolescente din spațiul ex-sovietic s-au sinucis. Aceasta demonstrează, o dată în plus, că riscurile consumului unor produse media cu caracter distructiv pot fi chiar fatale atunci când spațiul media nu este reglementat din punct de vedere legislativ sub aspectul securității mediatice, iar părinții și profesorii/profesoarele nu cunosc nimic sau cunosc puțin despre preocupările virtuale ale copiilor.

Jean Rousselet reliefează și alte date privind efectul media asupra copilului și tânărului:

„Unii copii, decepționați de a descoperi odată cu vârsta o lume foarte diferită de cea prezentă pe ecrane, se răzvrătesc și caută să prelungească în viața de fiecare zi ficțiunile cu care au fost obișnuiți. Refuzând să se integreze în societate, ei se străduiesc să o modeleze după imaginea care li s-a arătat și, în mod inevitabil, intră în conflict cu toți cei care nu împărtășesc vederile lor romanțioase.” Astăzi putem reproșa nu doar televiziunii, radioului, ci, mai cu seamă, conținuturilor multimedia faptul că au ca efecte crearea și satisfacerea unor false nevoi spirituale, aplatizarea și uniformizarea personalității, a opiniilor și a gusturilor indivizilor, căci fluxul constant și lipsit de diferențieri al mesajelor acestora este acceptat fără prea multe rezerve critice.

În ceea ce privește violența, agresivitatea și imoralitatea la copii, majoritatea cercetărilor au concluzionat că originea acestora trebuie căutată mai întâi de toate în raporturile lor personale cu părinții, cu familia, cu grupurile din care fac parte, cu școala, cu societatea. Aceștia ar fi factorii principali, media venind doar să le întărească și să contribuie la desensibilizarea la violență.

Concluzionând, utilizarea excesivă a mijloacelor de utilizare în masă, îndeosebi la o anumită vârstă, aceea de formare a personalității, conduce la pasivitate și comoditate în gândire, la căutarea unor forme facile, superficiale de informație culturală, la anihilarea spiritului critic și a independenței în gândire, la mediocritate estetică și morală. Dependența față de media duce și la oboseală, stres, depresii, scăderea rezultatelor școlare și influențează vocabularul tinerilor și al tinerelor (prin folosirea unor cuvinte nepotrivite, în emisiuni dedicate acestora și nu numai), precum și comportamentul lor în ansamblu. Dependența indică, totodată, lipsa de opțiuni și priorități, de autocontrol, absența unui proiect de viață, un eșec educațional în plan formal și informal, de care se fac responsabili părinții și profesorii/profesoarele, atunci când vorbim de copii.

În altă ordine de idei, se impune să mai reținem un moment. Potențialul educativ pe care ar putea să-l ofere mass-media și multimedia este conceput, organizat, utilizat de către adulți în corespondență cu propriile nevoi, așteptări și beneficii. Mai puțin sau chiar deloc se ține seama de nevoile de dezvoltare sănătoasă ale vârstei tinere. Abandonarea copiilor în fața televizoruluiși, mai recent, în fata computerului, a tabletei, a telefonului mobil, substituirea funcțiilor de comunicare tradițională și de petrecere a timpului liber în raporturile directe cu adulții din familie, cu educatorii din scoală sau cu tinerii și tinerele de aceeași vârstă reprezintă așadar consecințe pe care societatea, școala, familia, mai cu seamă, trebuie să le conștientizeze și să le contracareze sau să le înlăture.

EDUCAȚIA PENTRU MEDIA ȘI MISIUNEA ȘCOLII

Într-o societate dominată de media, școala are din ce în ce mai mult funcția nu numai de transmitere a informației, ci și cea de selecție, structurare și sistematizare a informației. Cercetările amintite anterior, care includ și chestionare sugestive despre nivelul de pregătire al actorilor mediului educațional și educabililor în valorificarea produselor media, relevă următoarele.

Profesorii și profesoarele cunosc impactul pe care mass-media îl are asupra elevilor și elevelor, recunosc că este nevoie de o educație în acest sens, însă nu sunt foarte implicați sau suficient de pregătiți în ceea ce privește educația pentru folosirea rațională a mass-mediei/multimediei. Aceștia trebuie instruiți fie la etapa de formare inițială, fie la cursurile de formare continuă despre cunoașterea posibilelor disfuncții ale comunicării mediatice și identificarea modalităților de prevenire și corecție a efectelor indezirabile asupra personalității elevilor/elevelor.

Părinții cunosc faptul că nu toate programele TV, jocurile la calculator și informațiile din internet sunt benefice copiilor. Mulți dintre ei nu sunt însă destul de conștienți de efectele acestora și nu acordă o mare atenție programului pe care copiii lor îl au în fiecare zi, produselor media consumate, prietenilor și prietenelor cu care se întrețin în spațiul virtual.

Copiii nu știu să aleagă programele TV la care să se uite, jocurile, filmulețele la calculator și informațiile relevante pentru vârsta lor din internet și o fac, deseori, din lipsă de ocupație și ghidare adecvată din partea adulților. Acest lucru se datorează, în parte, profesorilor și profesoarelor,

care nu îi îndrumă, și părinților, care fie sunt lipsă, fie nu se ocupă îndeajuns de mult de educația lor, fie nu au pregătirea necesară pentru a-i ghida adecvat în utilizarea corectă a mass-mediei.

Prin demersul său instructiv-educativ complex, inter- pluri- și transdisciplinar, școala trebuie:

să dezvolte spiritul critic al elevilor/elevelor;
să promoveze capacitatea de discernământ și de judecată față de un limbaj atât de echivoc cum este acela audiovizual, ca elevii/elevele să nu accepte, fără un examen critic, tot ceea ce citesc, ce aud, ce văd;
să-i ajute pe educabili să-și însușească criterii de apreciere, ierarhizare și selecție, de evaluare și sintetizare a tot ceea ce este de calitate din avalanșa informațională;
să găsească mijloace și modalități prin care să contraargumenteze dorința tinerilor și tinerelor de a întrebuința informațiile în scopuri antisociale etc.

Acest demers configurează conținutul noii educații pentru mass-media, stipulate inclusiv în documentele elaborate și promovate de UNESCO, de la 1950 încoace, cu denumirea Educația pentru comunicare și pentru mass-media, alături de alte deziderate/componente ale educației sau noi tipuri de conținuturi: educația pentru mediu, educația pentru sănătate, educația pentru democrație, educația pentru șanse egale, educația interculturală, educația pentru familie, educația economică ș.a., care au apărut ca răspuns la sfidările problematicii lumii contemporane. Alfabetizarea/educația pentru media a devenit, prin urmare, o necesitate imperioasă din raționamentele expuse deja. Școala trebuie să răspundă acestei provocări, asumându-și într-un mod mai hotărât:

misiunea sa educativă – prin a transmite mesaje, a se concentra pe furnizarea instrumentelor culturale necesare elaborării de către elev/elevă a propriei sale etici. Fără competența axiologică nu există însă posibilitatea de fixare a competenței media. Dobândirea competenței media este posibilă prin maximizarea implicațiilor educaționale ale receptării mediatice și prin comunicarea didactică despre mass-media și multimedia;
promovarea unei instruiri analitice și sistematice, centrate pe valorile existenței autentice – care să se ocupe nu numai de informare, ci și de formarea viitorilor cetățeni și cetățene, capabili de autoeducație, o comunicare reală și comuniune socială.

Și documentele naționale precum Codul educației din Republica Moldova (2014), Strategia de dezvoltare „Educația 2030” și Programul de implementare a acesteia pentru anii 2023-2025 (2023), elaborate de către Ministerul Educației al Republicii Moldova, au ca obiective generale asigurarea dezvoltării durabile a sistemului educațional, în vederea formării unei personalități integre, active, sociale și creative, prin valorificarea direcțiilor strategice și a acțiunilor prioritare de facilitare a creării rețelelor de comunicare, de schimb de bune practici, de dezvoltare a competențelor digitale în procesul educațional, prin asigurarea educației parentale eficiente și prin promovarea parteneriatelor pentru educație, Reținem că literatura de specialitate face o delimitare între termenii educația prin și pentru mass-media, care se confundă frecvent. Se impune extinderea domeniului prin includerea multimediei în acest demers și operarea cu conceptele educația prin media și pentru media.

Educația prin media poate fi înțeleasă, în sens restrâns, ca reprezentând emisiuni, articole,
rubrici educative, produse media care au proiectată această finalitate în mod explicit, de exemplu
emisiunile pentru învățământul la distanță, lecțiile de limbi străine, dans, arta culinară ș.a. Ele se pot încadra la educația nonformală și informală.
Realizarea unei educații mai bune prin media este/poate fi facilitată și de:

promovarea valorilor autentice de către profesioniști/profesioniste;
aplicarea deontologiei profesionale, adoptarea de reglementări privind difuzarea produselor cu influență negativă asupra copiilor și a tinerilor;
reducerea condiționării datorate intereselor comerciale, prin promovarea televiziunilor necomerciale;
formarea și perfecționarea continuă a jurnaliștilor și jurnalistelor;
promovarea programelor educative atractive, asemănătoare cu inițierea muzicală făcută de Leonard Bernstein;
explicarea și comentarea produselor media de către un specialist în domeniu ș.a.

Educația pentru media, în sens restrâns, se referă tradițional la pregătirea tinerilor și a tinerelor pentru a lucra în domeniul mass-mediei și multimediei sau pentru a înțelege tehnicile de elaborare a produselor din mass-media. Disciplina Educație pentru media derivă din sensul larg al termenului și prevede o educație pentru a înțelege și a utiliza rațional nu numai mass-media tradițională, noile medii, ci și multimedia și se referă la procesul de accesare, analiză, evaluare și creare a mesajelor într-o varietate de moduri, genuri și forme mediatice.

Acest demers folosește un model instrucțional bazat pe cercetare, care încurajează oamenii să pună întrebări în legătură cu ceea ce urmăresc la televizor, radio, citesc sau ascultă online. Educația pentru media urmărește dezvoltarea unei culturi mediatice și furnizează oamenilor unelte/instrumente, prin care:

să analizeze în mod critic mesaje;
să detecteze propaganda, cenzura sau discriminarea (inclusiv motivațiile acestor acțiuni) din știri sau alt gen de programe publice audiovizuale și online;
să înțeleagă modul în care anumite trăsături structurale – cum ar fi distribuirea mijloacelor de producție și modelul de finanțare – pot să afecteze informația prezentată.

Cultura mediatică este o extensie a culturii generale. Transformând procesul de consumare a mesajelor mediatice într-o activitate critică și activă, elevul/eleva de astăzi – cetățeanul/cetățeana de mâine – conștientizează mai bine potențialul de manipulare al mass-mediei (mai ales prin publicitate și tehnici asociate relațiilor publice). De asemenea, este asigurată o mai bună percepție și înțelegere a rolurilor pe care mass-media și media participativă le joacă în construirea unei viziuni a realității.

Realizarea unei educații mai bune pentru media este/poate fi facilitată prin:

consumul cultural de calitate, variat și compensatoriu față de ceea ce oferă mass-media și multimedia;
prevenirea unilateralizării și a dependenței de anumite produse media;
redescoperirea lecturii, îndrumarea către produse artistice care să cultive compasiunea, solidaritatea și căldura umană;
activități organizate în scoală, împreună cu specialiști și specialiste din mass-media și din învățământul superior de specialitate;
promovarea unității factorilor răspunzători de educația tinerilor (familie, școală, biserică, organizații neguvernamentale pentru tineri), pentru o implicare concertată în luarea de atitudine față de nocivitatea unor emisiuni, publicații, față de limbajul incorect, vulgar, denigrator;
utilizarea de către profesori și profesoare a canalelor mass-mediei și multimediei, pentru a forma spiritul critic cu privire la consumul de media;
pregătirea adecvată a cadrelor didactice și inițierea părinților în fenomenul extins al mediei, cu impactul său pozitiv și negativ în dezvoltarea individului.

„Școlarizarea” părinților este deosebit de utilă în acest sens, deoarece ei au posibilitatea:

să verifice zilnic emisiunile TV urmărite de copii și să reducă, atunci când este cazul, timpul de vizionare, în favoarea altor tipuri de activități cotidiene;
să hotărască de comun acord cu copiii – în conformitate cu vârsta și cu interesele lor – ce merită a fi urmărit din întreaga gamă de oferte;
să-i convingă pe copii că este nevoie de selectivitate, evitându-se astfel acele mesaje care pot provoca efecte nedorite;
să vizioneze emisiunile împreună cu copiii și să inițieze discuții asupra conținutului receptat, în care aceștia sunt încurajați să-și exprime propriile păreri;
să le inducă o atitudine critică față de conținuturile receptate;
să-i îndrume pe copii spre alte modalități de distracție și relaxare în timpul liber.

Succesul unor astfel de demersuri este relativ, condiționat fiind de o serie de variabile: nivelul de educație al părinților, gradul în care se implică și timpul disponibil, situația familială etc. De aceea, sarcina de a asigura în mod riguros și sistematic educația consumatorului și consumatoarei de mesaje mediatice și de a oferi soluții pentru depășirea problemelor pe care le ridică „școala paralelă” îi revine cu deosebire instituției școlare.

Dezideratul introducerii Educației pentru media în școală, incluzând aici atât mass-media, cât și multimedia, este unul imperativ. Această nouă educație va contribui la formarea și cultivarea capacității de valorificare culturală a informației furnizate de presa scrisă și online, radio, televiziune, internet etc., în condiții de diversificare și de individualizare, care solicită o evaluare pedagogică responsabilă, raportată la scara valorilor sociale, observă just cercetătorii I. Bontaș și L. Cuznețov. Concomitent cu formarea culturii de valorificare a mediei la tânăra generație este necesar, după cum opinează în acest sens și redutabilul pedagog S. Cristea, să inițiem persoanele de toate vârstele în perspectiva educației permanente/pe tot parcursul vieții, care, în sec. al XXI-lea, a devenit o direcție de evoluție a activității de formare-dezvoltare a personalității.

Cadrul normativ în domeniu referitor la educația pentru media și impactul mediei asupra minorilor

A.PE PLAN EUROPEAN

Rezoluția Parlamentului european privind educația în domeniul mass-media într-o lume digitală, adoptată în 2008. Competența media, după cum prevede aceasta, ar trebui să o stăpânească toate categoriile de oameni pe durata vieții lor, pentru a le ajuta să utilizeze eficient și creativ mass-media. Educația pentru media ar trebui să fie o parte componentă a educației formale pentru toți studenții, iar în programul de formare a cadrelor didactice ar trebui să fie incluse module obligatorii de educație pentru media.
Towards Information Literacy Indicators (Indicatori pentru o cultură informațională). Paris: UNESCO, 2008.
Understandinq Information Literacy: A Primer (Înțelegerea culturii informaționale: Abecedar). Paris: UNESCO, 2008.
European Parliament resolution of 16 December 2008 on media literacy in a digital world (Rezoluția Parlamentului European din 16 decembrie 2008 despre educația pentru media într-o lume digitală) (2008/2129(INI)). 16 December 2008 – Strasbourg.
Paris Agenda or 12 Recommendations for Media Education (Agenda de la Paris sau cele 12 Recomandări pentru Educația Media), 2007. Agenda de la Paris, adoptată de UNESCO, include în cele douăsprezece recomandări pentru educația media integrarea acestui tip de educație în formarea inițială a cadrelor didactice, elaborarea unor metode eficiente de predare a noii educații, mobilizarea tuturor părților interesate de serviciile educaționale și sociale.
Recommendations “Youth Media Education” (Recomandări „Educația Media pentru Tineri”), Seville: UNESCO, 15-16 February 2002.
UNESCO Youth Media Education Survey (Sondajul UNESCO Educația Media pentru Tineri), 2001.
Media education. Recommendation of Council of Europe (Educația Media. Recomandările Consiliului Europei), 2000.
Медиаобразование в цифровую эпоху. Вена, ЮНЕСКО, 1999).
Грюнвальдская декларация по медиаобразованию. UNESCO, 1992.
New Directions in Media Education (Noi direcții în Educația Media), 1990.
Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 314). Art.17 stipulează: ,,Statele-părți vor recunoaște importanța funcției îndeplinite de mijloacele de informare în masă și vor asigura accesul copilului la informație și materiale provenind din surse naționale și internaționale, în special cele care urmăresc promovarea bunăstării sale sociale, spirituale și morale și a sănătății sale fizice și morale.”

B.PE PLAN NAȚIONAL

Legea nr. 30/ 2013 cu privire la protecția copiilor împotriva impactului negativ al informației (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr. 69-74, art. 221).
Ghidul de bune practici jurnalistice. Protecția minorilor în mass-media, 2012.
Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova (redacție nouă), 2011.
Decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului cu privire la aplicarea semnelor de avertizare în cadrul serviciilor de programe televizate nr. 44 din 30 martie 2010 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 64-65, art. 247 (în vigoare până la data de 24 august 2012).
Decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului cu privire la clasificarea programelor audiovizuale în scopul protecției copiilor nr. 98 din 19 iulie 2012 (publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 177-180, art. 1080).
Decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului cu privire la respectarea drepturilor și protecția copilului în programele audiovizuale nr. 99 din 19 iulie 2012 (publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 177-180, art. 1081).
Codul audiovizualului al Republicii Moldova nr. 260/2006 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr. 131-133, art. 679) (art. 6, art.11 alin. (6)
Art. 19 alin. (12) Publicitatea televizată și teleshopping-ul televizat nu trebuie să provoace nicio daună morală, fizică sau intelectuală minorilor și, în special:

să nu instige în mod direct minorii să cumpere un produs sau serviciu, prin exploatarea lipsei de experiență sau a credulității acestora;
să nu încurajeze în mod direct minorii să-și convingă părinții sau alte persoane să cumpere bunurile sau serviciile care fac obiectul publicității;
să nu exploateze încrederea specială pe care minorii o au în părinți, profesori sau în alte persoane;
să nu implice în mod nejustificat minori în situații periculoase.

Legea privind drepturile copilului nr. 338/1994 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.13, art. 127).

Bibliografie recomandată

REFERINȚE ȘTIINȚIFICE ȘI METODICE

Albulescu I. Educația și mass-media. Comunicare și învățare în societatea informațională. Cluj-Napoca: Editura „Dacia”, 2003, p. 81-122.
Balaban D.- Cr. PR, publicitate și new media. București: Editura „Triton”, 2009.
Баженова Л. М. Медиаобразование школьника (1–4 классы). Пособие для учителя. М.: Изд-во Российской академии образования, 2004.
Beciu C. Comunicare și discurs mediatic. București: Editura Comunicare.ro, 2009.
Bertrand J. C. O introducere în presa scrisă și vorbită. Iași: Editura „Polirom”, 2001.
Bunescu Gh., Negreanu El. (coord.) Educația informală și mass-media. București: Institutul de Științe ale Educației, 2005.
Челышева И. В. Медиаобразование для родителей: освоение семейной медиаграмотности. Научно-популярное издание. Таганрог: Изд-во Южного Федерального ун-та, 2008.
Cemortan R. Comunicarea și mass-media. Chișinău: Tipografia „Reclama” SA, 2006.
Chiribuca D. Mass-media și socializarea adolescenților. În: Revista de Sociologie, nr.1, Sibiu: Editura „Catedra de Sociologie”, Universitatea „Lucian Blaga”, 2007.
Consiliul de presă. Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. Chișinău, 2019.
Coman M. Introducere în sistemul mass-media. Iași: Editura „Polirom”, 2007.
Craia S. Dicționar de comunicare, Mass-Media și Știința Informării. București: Editura „Meronia”, 2008.
Cristea S. Fundamentele științelor educației. Teoria generală a educației. Chișinău: Editura „Litera Educațional”, 2003.
Crișan C., Danciu L. Manipularea opiniei publice prin TV. Cluj-Napoca: Editura „Dacia”, 2000, p. 17-51.
Cucoș C. Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării. Iași: Editura „Polirom”, 2006.
Cucu G. Educația și mass media. București: Editura „Licorna”, 2000, p. 4-37.
Cuznețov L. Etica educației familiale. Chișinău: Editura ASEM, 2010.
Dicționar de media. Larousse. Editura „Univers Enciclopedic Gold”, 2005.
Drăgan I. Media și violența. În: Sociologie Românească vol. IV, nr.2, 2006. București: Editura Asociația Română de Sociologie, Institutul Social Român și Facultatea de Sociologie și Asistență Socială.
Decaigny Th. Communication audio-visuelle et pedagogie. Bruxelles-Paris: Labor-Nathan, 1976.
Drăgan J., Ștefănescu P. (coord.) Reprezentarea violenței televizuale și protecția copilului. București: Editura „Vanemonde”, 2009.
Dufoyer J. P. Informatique, education et psychologie de l’enfant. Paris: PUC, 1988.
Dumitrașcu D. H. Avatarurile televiziunii asupra dezvoltării copiilor. În: Sociologie Românească, vol. IV, nr. 2, 2006. București: Editura Asociația Română de Sociologie, Institutul Social Român și Facultatea de Sociologie și Asistență Socială.
Fedorov A. V. Media Educationand Media Literacy: Russian Point of View. LAMBERT Academic Publishing, 2010. 364 p.
Федоров А. В. Словарь терминов по медиаобразованию, медиапедагогике, медиагра- мотности, медиакомпетентности. М.: МОО «Информация для всех», 2014. 64 c.
Guțu-Tudor D. New Media. București: Editura „Tritonic”, 2008.
Guțu Vl. Pedagogie. Chișinău: CEP USM, 2013, p. 144-168.
Hodge B., Tripp D. Children and Television. Cambridge: Polity Press, 1986.
Jeanney J.-N. O istorie a mijloacelor de comunicare. Iași: Institutul European, 1997.
Locard G. & Boyer H. Comunicarea mediatică. Iași: Editura Institutul European, 1998.
Marinescu S., Dinescu R. Invitație la educație. Suport metodic pentru lecții educative la gim- naziu și liceu. Pitești: Сarminis Educațional, 2007.
Masterman L., Mariet Fr. Media Education in 1990’s Europe. A Teacher’s Guide. Council of Europe Press, 1994.
Micaci Cr. I. Educația și alfabetizarea media. București: Editura „Galaxia Gutenberg”, 2011.
Ministerul Educației al Republicii Moldova, Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Științe ale Educației. Evaluare criterială prin descriptori în învățământul primar. Ghid metodologic, cl. I. Chișinău, 2015.
Ministerul Educației al Republicii Moldova, Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Științe ale Educației. Evaluare criterială prin descriptori în învățământul primar. Ghid metodologic, cl. a II-a. Chișinău, 2017.
Moeglin P. (coord.). Industriile educației și noile media. Iași: Editura „Polirom”, 2003.
Niculcea T., Marin M. Limba română cl a IV-a. Carte de lectură. Ediția a-II-a. Chișinău: Editura „Cartier”, 2011.
Oprea B. Fake news și dezinformare online: recunoaște și verifică. Manual pentru toți utili- zatorii de internet. Iași: Editura „Polirom”, 2021.
Popa D. Mass-media, astăzi. Iași: Institutul European, 2002.
Raistrick N., Ellena M. Manual despre dezinformare: Ghid pentru jurnaliștii, comunicatorii și organizatorii de campanii din Moldova, Chișinău: Editura „Bons Offices”, 2023, 63 p.
Robotă M.-R. „Noi nu ne temem de lupul cel rău”- Impactul Third Person Effect în percepe- rea influenței violenței tv asupra propriei persoane și asupra celorlalți. În: Analele științifice ale Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Psihologie. Tom. 12, 2003, p. 83-114.
Rotaru I. Educația pentru comunicare și mass-media. Reșița: Editura „Eftimie Murgu”, 2009, 126 p.
Rusu A. Valențe educative ale comunicării mediatice. Iași: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, 2004.
Rusu-Păsărin G. Comunicarea radiofonică. Provocări actuale: conceperea și elaborarea emi- siunilor radiofonice. București: Editura „Tritonic”, 2012.
Sălcudean M. New media, social media și jurnalismul actual. București: Editura „Tritonic”, 2015.
Schmenk A., Watjen A., Köthe R. Ce și cum, Multimedia și lumile virtuale. București: Enciclopedia RAO, 2000.
Schram W. Noile mass-media: un studiu în sprijinul planificării educației. București: EDP, 1979, p. 39-125.
Selys G. Minciuni mass-media. București: Editura „Scripta”, 1992.
Silverstone R. Televiziunea în viața cotidiană. Iași: Editura „Polirom”, 1999.
Solvita Denisa-Liepniece. Un click din colți sau Lupul Manipulator. Chișinău: F.E.-P. „Tipografia Centrală, 2019.
Спичкин А. В. Что такое медиаобразование: Книга для учителя. Курган, 1999, 114 с.
Stan S.- Cr. Manipulare prin presă. București: Editura „Humanitas”, 2004.
Sterian M. Agresivitatea mediatică și personalitatea. București: Editura „Paideia”, 2004.
Stratan E., Balan A. Dirigenție clasa a II-a. Chișinău: Editura „Poligraf-Design”, 2009.
Șpac S. Educația pentru mass-media a elevilor din treapta învățământului primar. Ghid metodologic. Chișinău, 2014, Tipografia „Primex COM”.
Ștefănescu P. Expunerea la violența televizuală și comportamentul agresiv al copiilor. Un model structural al efectelor pe termen scurt. În: Sociologie Românească, vol. IV nr. 2, 2006. București: Editura Asociația Română de Sociologie, Institutul Social Român și Facultatea de Sociologie și Asistență Socială.
Toma M. (coord.): Competența în mass-media. Manual pentru liceu – curs opțional (toate specializările). București: Editura „Humanitas Educațional”, 2004.
Țipa V. Cultura audiovizuală. Provocări și tendințe. Chișinău: Editura „Elan Poligraf ”, 2011.
Van Cuilenburg. Știința comunicării. București: Editura „Humanitas”, 1998.
Vasile A-A. Mass media și gândire critică. București: Editura „Tritonic”, 2012.
Virgiliu Gh. Efectele micului ecran asupra minții copilului. București: Editura „Podromus”, 2007.
Volkoff Vl. Tratat de dezinformare. De la Calul Troian la Internet. Trad.: Columbeanu M. Iași: Editura „Antet”, 2009.

RESURSE ONLINE

Council of Europe, Regulatory Authorities for Electronic Media and Media Literacy – Comparative Analysis of the Best European Practices, 2018. Disponibil: https://rm.coe.int/ regulatory-authorities-for-electronic-media/1680903a2a. (Accesat la 2 martie 2023)
Crăciun C. Mass-media ca factor educativ. Disponibil: www.c-cultural.ro/tradiții/massmedia.pdf 2009. (Accesat la 25 februarie 2023)
Детское восприятие. 2013. Disponibil: http://semya.tv/vospitanie_detei/detskoe-vos (Accesat la 2 martie 2023)
Дусь Р.А. Ребенок и компьютер. Disponibil: semy@semya.tv. (Accesat la 6 martie 2016)
Eurostat, Comisia Europeană, 2019, „Sandard Eurobarometer 92: Media use in the European Union – Report”. Disponibil: https://op.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/4b3 37bf0-2d8c-11ed-975d-01aa75ed71a1. (Accesa la 27 mai 2023)
Facebook. Regulile Facebook pentru un comportament sigur și respectuos. Disponibil: https:// www.facebook.com/business/help/2193703447560909?id=208060977200861. (Accesat la 27 mai 2023)
Farrel G.M. The Development of Virtual Education: A Global Perspective. În: The Commonwealth of Learning. Disponibil: http://www.col.org/virtualed/idex.htm. (Accesat la 30 mai 2023)
Grîu N. Manual de Educație mediatică și informațională. Disponibil: https://biblioemi. abrm.md/. (Accesat la 10 martie 2022)
Huesmann L.R., Eron L. Violența la televizor. Disponibil: http://www.ucla.edu/cufrec… ne/violence/ iid.htm. (Accesat la 10 martie 2016)
Mass-media și influența lor. Disponibil: https://www.scritub.com/sociologie/psihologie/co- municare/Massmedia-si-influenta-lor84725.php. (Accesat la 30 mai 2023)
Медиа грамотность и информационная культура в современной …mic.org.ru › 7 номер, 2013. (Accesat la 1 martie 2016)
Opriș D. Educația copiilor și a adolescenților în epoca mass-media. Implicații ale consumului de mass-media asupra copiilor și adolescenților. Disponibil: https://repository.usmf.md/bit- stream/20.500.12710/22578/1/4_EDUCATIA_IN_EPOCA_MASS_MEDIA_p.153_162. pdf (Accesat la 30 mai 2023)
Platforma Centrului pentru Jurnalism Independent Mediacritica. Disponibil: https://me- diacritica.md/. (Accesat la 1 ianuarie 2023)
Portalul Sigur Online. Disponibil: https://siguronline.md (Accesat: 02.02.2023)
Stratan Ilbasmiș V. Noile media și propaganda. Disponibil: http://akademos.asm.md/fi- les/120-126.pdf. (Accesat la 23 septembrie 2022)
Valori ale mass-mediei în epoca contemporană, vol. VI. Coodonare: Stepanov G., Tacu M., CEP USM, 2016. Disponibil: https://jurnalism.usm.md/wp-content/uploads/2018/04/ Valori-ale-mass-mediei-in-epoca-contemporana_2016.pdf (Accesat la 30 mai 2023)
Влияние средств массовой информации на воспитание подрастающего поколения. Disponibil: https://knowledge.allbest.ru/pedagogics/3c0b65635b3ac 79b4d53a89521306d37_0.html. (Accesat la 2 februarie 2023)