Ghid de implementare a manualului digital de educație pentru media (clasele a VII-a/a VIII-a)

Dezvoltarea culturii media: context și impact

MASS-MEDIA ȘI MULTIMEDIA CA FACTOR EDUCATIV

Societatea sec. XXI este una dominată de mass-media și, mai nou, de multimedia, care s-au impus ca o componentă esențială a lumii moderne¹. Acestea (denumite împreună cu un termen generic media) se manifestă permanent ca un actor activ al jocului social, modelând celelalte subsisteme ale societății: politicul, economicul, cultura etc.

Prin canalele sale, media poate fi, însă, o „armă cu două tăișuri”:

ca factor de progres, influența ei se reflectă în creșterea/sporirea calității și standardelor culturale și sociale ale vieții;
ca mijloc de dominare și manipulare², nu face decât să unilateralizeze sau să diminueze răspunsul publicului la marile provocări ale realității de zi cu zi.

În absența unei educații pentru media ca sursă de autoeducare, fără o interpretare obiectivă a perceperii critice a media, aceste tehnologii nu vor face parte din potențialul vieții, ci din rutina acesteia.

Pe lângă faptul de a fi un mijloc de informare în societatea modernă, media este și un factor al educației, chemat să amplifice, să constituie sau să diversifice experiențele cognitive și comportamentale ale indivizilor. Acțiunile acestui mediu educogen, ca și ale celorlalte medii de socializa- re și devenire întru cultură a individului – școală, familie, biserică, instituții culturale –, trebuie să se conjuge, pentru a modela adecvat comportamente și conștiințe în acord cu idealurile epocii. Comunicarea de masă face parte, așadar, din multiplele dimensiuni ale contextului socio-cultural în care cresc și se formează copiii³. Comparativ cu acum 10-15 ani, timpul dedicat consumului de mesaje mediatice, îndeosebi audio-vizuale, de către elevi, este în creștere. Implicațiile în evoluția dezvoltării personalității acestora sunt imediate sau latente, directe sau indirecte, previzibile sau imprevizibile.

Curiozitatea și dorința de cunoaștere a copilului, adolescentului/adolescentei, tânărului/ tinerei nu mai sunt satisfăcute doar în cadrul restrâns al clasei sau al experiențelor cotidiene extrașcolare. Mai mult decât un mijloc de divertisment, media reprezintă o fereastră larg des- chisă spre lume, cu multe tentații, provocări, adesea fiind denumită „ochiul lumii”, conform afirmației lui Lewis Mumford. Tinerii/tinerele și copiii sunt atrași de universul digital. Acesta este tot mai aproape de interesele lor și se prezintă sub formă de jocuri, videoclipuri, producții cinematografice, conexiuni de tot felul – forumuri de discuții, site-uri, jocuri virtuale, chaturi, discuții în timp real. Registrul mass-media de altădată se lărgește odată cu progresul tehnologic într-un ritm tot mai intens, chiar dacă identificăm și suporturi aparent tradiționale, dar care sunt valorificate prin noile tehnologii digitale (păpuși care vorbesc, roboței cu diverse performanțe intelectuale ș.a.)

Relația dintre mass-media, multimedia și procesul de dezvoltare a personalității copiilor, adolescenților/adolescentelor, tinerilor/tinerelor este un subiect de interes constant pentru cercetările din diverse domenii: psihologie, pedagogie, jurnalism ș.a. Efectele educative ale comunicării mediatice pot fi rezumate, conform unor surse de referință⁴, la:

noi experiențe cognitive;
sprijin pentru conceptualizarea cunoașterii;
influențe formative la nivelul afectivității;
modelare a comportamentelor;
motivare pentru socializare și interacțiune socială.

Aportul educativ al mass-media, despre care vorbește și G. Cucu în lucrarea sa Educația și mass-media⁵, are, astfel, un rol deosebit în constituirea codului socio-cultural al individului. Conținuturile mesajelor difuzate de media au o mai mare influență asupra modului de a gândi și simți al copiilor⁶și adolescenților/adolescentelor decât asupra opiniei adulților. Acest lucru poate fi explicat, analizând problematica stadiilor de dezvoltare la J. Piaget, care, în lucrarea Psihologia inteligenței, demonstrează că evoluția mentală nu apare ca rezultat al unor acumulări continue, ci are un caracter stadial, pe etape, fiecare având o anumită structură specifică⁷. Adolescenților, spre exemplu, le sunt dedicate multe dintre producțiile media (presă, radio, televiziune, internet, jocuri electronice). Este vârsta la care se formează atitudini și deprinderi culturale specifice, pasiuni și aspirații, pentru care se acordă importante resurse de încredere, de timp și de bani.

Alături de școală și de alte instituții implicate, mass-media și multimedia are, așadar, un rol important în sistemul factorilor educativi, adăugând noi dimensiuni eforturilor generale de formare și dezvoltare a personalității umane. Așadar, media poate influența personalitatea umană pe:

dimensiune cognitivă (schimbarea imaginii despre lume);
dimensiune afectivă (modificarea sau crearea unor sentimente sau atitudini);
dimensiune comportamentală (modificări ale felurilor în care acționează indivizii și fenomene de mobilizare socială)⁸.

Aportul educativ se face în două moduri: implicit și explicit. În esență, dacă ne referim numai la funcțiile mass-media (de informare, corelare, comunicare și divertisment), constatăm că ele incorporează funcția educativă⁹prin realizarea informării, culturalizării și socializării individului. Această funcție este specifică și pentru multimedia, prin demersul plurivalent pe care îl are.

Media oferă posibilități educative spontane și eterogene, dar este utilizată și pentru reali- zarea unor activități educative explicite. În legătură cu acest subiect, Ioan Cerghit opina încă în anii ’70 ai secolului trecut că „… mass-media formează al patrulea mediu constant de viață al copilului, alături de cel familial, de cel școlar și de anturajul obișnuit de relații. Mass-media nu se substituie școlii, iar influența sa este complexă, reprezentând un element fundamental în relația dintre om și mediul înconjurător”¹⁰.

Totodată, este important să amintim că responsabilitățile de formare inițială ce-i revin școlii nu asigură o cunoaștere încheiată definitivă, suficientă individului pentru tot restul vieții. Prin urmare, în afara mediului școlar, educogen prin excelență, influențe educative de necontestat are mediul social extrașcolar, care este un adevărat câmp formativ, constituit de instituțiile sociale menționate. Pentru a se putea autoeduca pe tot parcursul vieții, omul trebuie să se folosească cu iscusință de mijloacele de socializare și culturalizare pe care societatea i le pune la dispoziție¹¹. Dintre acestea, mijloacele de comunicare în masă se disting ca importanță, pentru că oferă posibilități rapide, incontestabile, de realizare și de educație permanentă pe parcursul întregii vieți.

EFECTELE POZITIVE ȘI CELE NEGATIVE ALE MEDIA ASUPRA ADOLESCENTULUI/ADOLESCENTEI

Evaluarea influenței mijloacelor de comunicare în masă asupra indivizilor constituie, de mai multe decenii, o preocupare majoră a cercetătorilor din diverse domenii. Prof. dr. Ioan Drăgan, director al Centrului de Studii Media și Noi Tehnologii de Comunicare al Universității din București, coordonatorul studiului Reprezentarea violenței televizuale și protecția copilului, declara: „În societatea ecranelor și a generației catodice, copiii se formează, în principal, într-un univers al realității televizuale și al comunicării virtuale, care devin adevărata lor realitate. O consecință a acestei schimbări istorice de paradigmă constă în riscul pierderii conștiinței diferenței dintre bine și rău”.

Dacă persoanele adulte dispun de un fond spiritual relativ cristalizat și, în consecință, sunt capabile să selecteze critic și să asimileze conținutul mesajelor media, conducându-se după un sistem propriu de valori deja constituit, atunci copiii, adolescenții și adolescentele, tinerele și tinerii, aflați în plin proces de maturizare intelectuală, afectivă, morală și civică sunt mai vulnerabili, mai ușor de influențat în sens negativ. Prin urmare, este necesar de luat în considerare și natura ambivalentă a efectelor media – atât cele pozitive, cât și cele negative – asupra indivizilor, în general, și a tinerilor, în special.

Care ar fi efectele pozitive? Mass-media și multimedia ajută la integrarea social-culturală a auditoriului de toate vârstele, în special a copiilor, adolescenților și adolescentelor, tinerilor și tinerelor, mai cu seamă prin înlesnirea capacității de deprindere a unor roluri civice, familiale, culturale. Totodată, media întărește sentimentul responsabilității sociale, sentimentul dăruirii și necesitatea comunicării, cultivă aspirații și idealuri. Apropierea dintre oameni, optimizarea relațiilor interumane, în primul rând, apoi promovarea valorilor precum demnitatea, echitatea, generozitatea, ordinea, libertatea, democratizarea culturii, consolidarea democrației reprezintă alte efectele pozitive.

În cercurile de experte și experți din media, psihologie, din pedagogie continuă disputa aprinsă privind diversele alternative ale universului digital, în care trăiește mai mult generația APP¹⁴. Pentru entuziaști și entuziaste precum Danah Boyd, Cathy Davidson, Henry Jenkins, Clay Shirky și David Weinberger, noile media reprezintă nu doar noi parcursuri pentru exprimarea creativă, ci acestea „… vin cu promisiunea intrării într-o epocă fără precedent a participării democratice, a performării experte a unor abilități și arii de cunoaștere diverse, a exprimării creative printr-o sumedenie de mijloace, individual sau colectiv”¹⁵.

Efectele negative tind să aibă o pondere mai mare și abia urmează să fie analizate inclusiv pe palierul impactului multimedia asupra copilului. O primă observație generală, care corespunde și opiniei profesorilor/profesoarelor, psihologilor/psihologelor și părinților, este constatarea că tinerii și tinerele consumă tot mai mult media în ultimii ani, în special televiziune, internet, muzică, mai puțin – reviste specifice vârstei și cărți. Această concluzie concordă cu rezultatele altor cercetări și sondaje din alte țări și de la noi¹⁶și conduce spre convingerea că este posibilă manifestarea unor influențe puternice asupra tinerilor consumatori și consumatoare în cadrul educației informale pe care ei o primesc din experiențele cotidiene repetate și semnificative.

Mai mult decât atât, consumul de media online fiind în creștere tot mai mare de la un an la altul, în special din 2020 încoace, cercetările de la noi relevă faptul că:

cele mai problematice situații cu care se confruntă elevele și elevii se referă la relaționarea și comunicarea online;
numărul de cazuri de abuz în mediul online raportate/investigate este în creștere;
multe cazuri de abuz online rămân neidentificate;
amploarea, severitatea și complexitatea exploatării și abuzului sexual online în raport cu adolescenții, precum și cu adulții sunt în creștere.

Poziția de receptori, de consumatori și consumatoare media reprezintă situația reală de la care specialiștii și specialistele Institutului de Ştiințe ale Educației din București au pornit o investigație relevantă pentru subiectul nostru¹⁷. Analiza comprehensivă realizată cuprinde implicațiile de ordin educativ care decurg din expunerea prelungită la mesajele media. Din perspectiva construirii sinelui, media este un mediu la care tinerii se raportează constant, fără ca ei să fie pregătiți pentru a face și a utiliza diferențele dintre realitate, reprezentarea acesteia și virtualitate. Copiilor, tinerilor trebuie să le fie explicat faptul că mass-media construiesc imagini ale realității în funcție de logica profitului și a divertismentului, de interese diverse, norme de producție variate. La extremă, mass-media abolesc referința la real, devin un construct suficient sieși, o „hiper-realitate”.

În timp ce elevii și elevele sunt preocupați de a-și intermedia raportarea la realitate prin media, adulții, mai ales experții/expertele, consideră că, prin consumul de media, tinerii și tinerele se îndepărtează de realitatea autentică, își pierd timpul, chiar, mai grav, că nu mai ajung sa-și trăiască în mod normal vârsta copilăriei, a adolescenței. Oferta mediatică este tot mai frecvent de o calitate îndoielnică din cauza mediatizării, în ultima vreme, a personajelor mediocre (cu un nivel cultural scăzut, vulgare, anti-model), a unor evenimente mondene irelevante, banale, a unor subiecte, filme, jocuri cu mesaj violent.

Există mai mult de 1 200 de rapoarte, valabile pentru ultimii 50 de ani, care arată impactul violent al mass-media asupra copiilor, adolescenților și adolescentelor. Studiile din tot mai multe țări întăresc teoria conform căreia există o legătură puternică între violența din mass-media și comportamentul acestora. De asemenea, concluziile studiilor confirmă ipotezele specialiștilor și specialistelor în domeniul psihologiei și sociologiei: tinerii și tinerele devin imuni/imune la violența pe care o observă în lumea reală, nu le pasă de durerea și suferința altora și, în timp, ajung să creadă că agresivitatea este o stare de fapt, iar violența devine un lucru normal și generalizat al vieții de zi cu zi.

Noile forme virtuale de socializare și interacțiune au amplificat și exacerbat un șir de proble- me sociale, precum hărțuirea cibernetică, abuzul sexual online (grooming), intimidarea, autoi- zolarea, molestarea etc., probleme care, în cazul minorilor/minorelor, obțin conotații mult mai periculoase și complexe din cauza lipsei de experiență și a profilului psihologic scăzut al acestora. Într-un studiu de referință¹⁸, Rachel O’Connell analizează riguros metoda grooming-ului.

Spațiul virtual oferă oportunități de neînchipuit pentru înșelăciune, iar caracterul latent pe care se bazează abuzul sexual asupra copiilor permite un acces fără precedent la minorii vulnerabili în casele lor proprii. Conform rapoartelor din presa scrisă națională, chat-room-urile sunt cele mai populare activități online ale copiilor, în timp ce majoritatea lor nu sunt deloc monitorizate. Prin intermediul acestora, persoanele adulte necunoscute pot contacta direct cu copiii. Ambianța„sigură” de acasă, combinată cu încrederea în oameni, pe care copiii o au în mod natural la o vârstă anumită, îi face să uite că aceste persoane sunt străine pentru ei. Acest lucru îi înlesnește abuzatorului sarcina de a „vâna” un copil care în „lumea reală” niciodată nu ar intra în vorbă cu un necunoscut¹⁹.

De precizat că la 25 octombrie 2007, Consiliul Europei a aprobat Convenția Lanzarote pri- vind protecția copiilor împotriva exploatării și abuzurilor sexuale (Convention on the Protection of Children against Sexual Exploitation and Sexual Abuse), iar Republica Moldova este unul dintre statele semnatare ale acestei convenții. În conformitate cu prevederile art. 6, Educația pentru copil, „Fiecare parte va lua măsurile legislative sau de altă natură necesare pentru a se asigura că toți copiii primesc, în cadrul învățământului primar și secundar, informații cu privire la riscurile exploatării sexuale și abuzurilor sexuale, precum și cu privire la mijloacele prin care se pot apăra, în funcție de nivelul lor de dezvoltare. Aceste informații, asigurate, după caz, în colaborare cu părinții, vor fi furnizate în contextul unei informări mai generale asupra sexualității și vor acorda o atenție specială situațiilor de risc, în special celor care implică folosirea noilor tehnologii ale informației și comunicațiilor.”

Un alt document de referință, semnat de Uniunea Europeană în anul 2012, este Strategia europeană pentru un internet mai bun pentru copii²⁰. Conform acestuia, toate statele membre ar trebui să pună în aplicare strategii de includere în programa școlară a unor cursuri pe tema siguranței online: „Competențele și educația în domeniile digital și media sunt esențiale atunci când vine vorba de utilizarea internetului de către copii. Deoarece copiii încep să utilizeze inter- netul la vârste foarte fragede, este necesar ca educația în domeniul siguranței online să înceapă în primii ani ai copilăriei, prin adaptarea strategiilor de implementare la nevoile și gradele de autonomie specifice copiilor de vârstă mică și adolescenților. Şcolile sunt cele mai indicate pentru a asigura o comunicare eficientă cu majoritatea copiilor, indiferent de vârsta, venitul sau educația acestora, precum și cu alți beneficiari-cheie ai mesajelor privind siguranța online, cum ar fi profesorii și (indirect) părinții. Siguranța online, ca obiect de studiu specific este inclusă în prezent în programa școlară a 23 de sisteme de învățământ din întreaga Europă”²¹.

În Republica Moldova, până în anul 2018, acest lucru s-a făcut fragmentar prin introducerea unor module și activități extrașcolare. Educația digitală introdusă în educația formală asigură din 2018 alfabetizarea digitală a elevilor și elevelor începând cu primul an de școlaritate – com- petență absolut necesară în contextul noii paradigme educaționale.

O serie de cercetători (P. Lazarsfeld, M.L DeFleur și S. Ball-Rokeach) demonstrează că între mass-media și deteriorarea morală a vieții sociale există o strânsă legătură. În sprijinul acestor afirmații, cercetătorii supun atenției o serie de acte antimorale și antisociale la care ar fi incitați copiii, adolescenții/adolescentele și tinerii/tinerele. Se au în vedere, mai ales, acele manifestări de conduită care, prin însăși evoluția lor, se pot impune în viața acestora de la o anumită vârstă. Jocul „Balena albastră”, ce a luat amploare în anii 2016-2017, a avut drept urmare faptul că mai mulți adolescenți și adolescente din spațiul ex-sovietic s-au sinucis. Acesta, apoi jocul virtual

„Bufnița roșie”, demonstrează o dată în plus că riscurile consumului unor produse media cu caracter distructiv pot fi chiar fatale, atunci când spațiul media nu este reglementat din punct de vedere legislativ, sub aspectul securității mediatice, iar părinții și profesorii/profesoarele nu cunosc nimic sau cunosc puțin despre preocupările virtuale ale copiilor.

Este important ca fiecare instituție de învățământ să devină un model de siguranță fizică și online pentru comunitatea școlară. În acest scop, e necesară pregătirea cadrelor didactice, informarea părinților și formarea corectă a beneficiarilor. De menționat că în anul 2020, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în colaborare cu Centrul „La Strada” a elaborat și ulterior pilotat Standardele pentru protecția și siguranța copiilor/elevilor în mediul online. Documentul are scopul să asigure un minim necesar de acțiuni pe care trebuie să le dezvolte instituțiile de învățământ general pentru a consolida efortul de promovare a siguranței online și creare a unui mediu sigur și protejat pentru copii/elevi, stabilirea măsurilor de informare a cadrelor didactice, părinților și copiilor/elevilor despre siguranța online, cu regularitate. Standardele au fost elaborate în conformitate cu Recomandările Consiliului Europei pentru promovarea educației privind cetățenia digitală,²²Cadrul European pentru competențe digitale, Planul de acțiuni privind educația digitală, elaborat și aprobat de Comisia Europeană²³.

Vom menționa, de asemenea, că în baza celui din urmă document nominalizat, MEC a dezvoltat și aprobat, în anul 2023, documentul Cadrul de competențe digitale ale cadrului didactic din educație (cadrul DigCompEdu), conform căruia s-au stabilit 6 niveluri, de la A1 la C2, pentru a măsura competența digitală a cadrului didactic, în baza la 6 domenii²⁴.

Jean Rousselet aduce și alte date privind efectul media asupra copilului și tânărului/tinerei:

„unii copii, decepționați de a descoperi odată cu vârsta o lume foarte diferită de cea prezentă pe ecrane, se răzvrătesc și caută să prelungească în viața de fiecare zi ficțiunile cu care au fost obiș- nuiți. Refuzând să se integreze în societate, ei se străduiesc să o modeleze după imaginea care li s-a arătat și, în mod inevitabil, intră în conflict cu toți cei care nu împărtășesc vederile lor roman- țioase”²⁵. Astăzi putem reproșa nu doar televiziunii, radioului, ci, mai cu seamă, conținuturilor multimedia faptul că au ca efecte crearea și satisfacerea unor false nevoi spirituale, aplatizarea și uniformizarea personalității, a opiniilor și a gusturilor indivizilor, căci fluxul constant și lipsit de diferențieri al mesajelor sale este acceptat fără prea multe rezerve critice.

În ceea ce privește violența de care aminteam^26,agresivitatea și imoralitatea la copii, adolescente/adolescenți, majoritatea cercetărilor și cercetătoarelor au concluzionat că originea acestora trebuie căutată mai întâi de toate în raporturile lor personale cu părinții, cu familia, cu grupurile din care fac parte, cu școala, cu societatea. Aceștia ar fi factorii principali, media venind doar să-i întărească²⁷și să contribuie la desensibilizarea la violență.

Concluzionând, utilizarea excesivă a mijloacelor de informare în masă, îndeosebi la o anu- mită vârstă, aceea de formare a personalității, conduce la pasivitate și comoditate în gândire, la căutarea unor forme facile, superficiale de informație culturală, la anihilarea spiritului critic și a independenței în gândire, la mediocritate estetică și morală. Dependența față de media duce și la oboseală, stres, depresii, scăderea rezultatelor școlare și influențează vocabularul tinerilor/tinerelor (prin folosirea unor cuvinte nepotrivite, în emisiuni dedicate acestora și nu numai), precum și comportamentul lor în ansamblu. Dependența indică, totodată, lipsa de opțiuni și priorități, de autocontrol, absența unui proiect de viață, un eșec educațional în plan formal și informal, de care se fac responsabili părinții și profesorii, atunci când vorbim de copii și adolescenți.

În altă ordine de idei, se impune să mai reținem un moment. Potențialul educativ pe care ar putea să-l ofere mass-media și multimedia este conceput, organizat, utilizat de către adulți în corespondență cu propriile nevoi, așteptări și beneficii. Mai puțin sau chiar deloc se ține seama de nevoile de dezvoltare sănătoasă ale vârstei tinere. Abandonarea copiilor, adolescenților/adolescentelor în fața televizorului²⁸și, mai recent, în fata computerului, tabletei, telefonului mobil, substituirea funcțiilor de comunicare tradițională și de petrecere a timpului liber în raporturile directe cu adulții din familie, cu educatorii și educatoarele din scoală sau cu tinerii și tinerele de aceeași vârsta reprezintă, așadar, consecințe pe care societatea, școala, familia, mai cu seamă, trebuie să le conștientizeze și să le contracareze sau înlăture.

EDUCAȚIA PENTRU MEDIA ȘI MISIUNEA ȘCOLII

Într-o societate dominată de media, școala are din ce în ce mai mult funcția nu numai de transmitere a informației, ci și cea de selecție, structurare și sistematizare a informației. Iată ce relevă cercetările amintite anterior, care includ și chestionare sugestive despre nivelul de pregătire a actorilor mediului educațional și a celor educabili în valorificarea produselor media²⁹:

Profesorii/profesoarele cunosc impactul pe care mass-media îl are asupra elevilor și elevelor, recunosc că este nevoie de o educație în acest sens, însă nu sunt foarte implicați/ implicate sau suficient de pregătiți/pregătite în ceea ce privește educația pentru folosirea rațională a mass-media/multimedia³⁰. Cadrele didactice trebuie instruite fie la etapa de formare inițială, fie la cursurile de formare continuă despre cunoașterea posibilelor disfuncții ale comunicării mediatice și identificarea modalităților de prevenire și corecție a efectelor indezirabile asupra personalității elevilor și elevelor.
Părinții cunosc faptul că nu toate programele TV, jocurile la calculator și informațiile din internet sunt benefice adolescenților și adolescentelor. Mulți dintre ei însă nu sunt destul de conștienți de efectele acestora și nu acordă atenția necesară programului pe care copiii lor îl au în fiecare zi, produselor media consumate, prietenilor/prietenelor cu care se întrețin în spațiul virtual.
Adolescenții/adolescentele nu știu să aleagă programele TV pe care să le urmărească, jocurile, filmulețele la calculator și informațiile relevante pentru vârsta lor din internet și o fac, deseori, din lipsă de ocupație și ghidare adecvată din partea adulților. Acest lucru se datorează, în parte, profesorilor și profesoarelor care nu îi îndrumă și părinților care fie lipsesc, fie nu se ocupă îndeajuns de mult de educația lor sau nu au pregătirea necesară pentru a-i ghida adecvat în utilizarea corectă a mass-media.

Prin demersul său instructiv-educativ complex, interpluri și transdisciplinar, școala trebuie:

să dezvolte la elevi și eleve spiritul critic;
să promoveze capacitatea de discernământ și de judecată față de un limbaj atât de echivoc cum este acel audio-vizual, să nu accepte fără un examen critic tot ceea ce citesc, aud și văd copiii;
să-i ajute pe educabili să-și însușească criterii de apreciere, ierarhizare și selecție, de eva- luare și sintetizare a tot ceea ce este calitativ din avalanșa informațională;
să găsească mijloace și modalități prin care să contraargumenteze dorința tinerilor și tinerelor de a întrebuința informațiile în scopuri antisociale etc.

Acest demers configurează conținutul noii educații pentru mass-media, stipulată și în documentele elaborate și promovate de UNESCO, de la 1950 încoace, cu denumirea Educația pentru comunicare și pentru mass-media, alături de alte deziderate/componente ale educației sau noi tipuri de conținuturi: educația pentru mediu, educația pentru sănătate, educația pentru democrație, educația pentru șanse egale, educația interculturală, educația pentru familie, educația economică ș.a., care au apărut ca răspuns la imperativele lumii contemporane³¹.

Alfabetizarea media a devenit, prin urmare, o necesitate imperioasă din raționamentele expuse deja. Şcoala trebuie să răspundă acestei provocări, asumându-și într-un mod mai hotărât:

misiunea sa educativă, prin a transmite mesaje, a se concentra pe furnizarea instrumentelor culturale necesare elaborării de către elev/elevă a propriei sale etici. Fără competența axio- logică nu există însă posibilitatea de fixare a competenței media³². Dobândirea competenței media este posibilă prin maximizarea implicațiilor educaționale ale receptării mediatice și prin comunicarea didactică despre mass-media și multimedia;
promovarea unei instruiri analitice și sistematice, centrate pe valorile existenței autentice, ocupându-se nu numai de informare, ci și de formarea viitorilor cetățene și cetățeni, capabili de autoeducație, comunicare reală și comuniune socială.

Şi documentele naționale precum Codul Educației al Republicii Moldova (2014), Strategia de dezvoltare „Educația 2030” (2023), elaborate de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, au ca obiective generale asigurarea dezvoltării durabile a sistemului educațional, în vederea formării unei personalități integre, active, sociale și creative, inclusiv prin valorificarea direcțiilor strategice și a acțiunilor prioritare de facilitare a creării rețelelor de comunicare, de schimb de bune practici, de dezvoltare a competențelor digitale în procesul educațional, de asigurare a educației parentale eficiente și de promovare a parteneriatelor pentru educație, inclusiv cu mass-media.

Reținem că literatura de specialitate delimitează între educația prin și pentru mass-media, care se confundă frecvent. Se impune extinderea domeniului prin includerea multimedia în acest demers și operarea cu conceptele educația prin media și pentru media.

Educația prin media poate fi înțeleasă în sens restrâns ca reprezentând emisiuni, articole, rubrici educative, produse media care au proiectată această finalitate în mod explicit, de exemplu, emisiunile pentru învățământul la distanță, lecțiile de limbi străine, dans, culinărie ș.a. Ele se pot încadra în educația nonformală și informală³³.

Realizarea unei educații mai bune prin media este/poate fi facilitată și de:

promovarea valorilor autentice de către profesioniști și profesioniste;
adoptarea de reglementări privind difuzarea produselor cu influență negativă asupra copiilor și tinerilor/tinerelor;
formarea și perfecționarea continuă a jurnaliștilor și jurnalistelor;
programe educative atractive, asemănătoare cu inițierea muzicală făcută de Leonard Bernstein;
explicarea și comentarea produselor media de către un specialist/o specialistă în domeniu ș.a.

Educația pentru media, în sens restrâns, se referă tradițional la pregătirea tinerilor și tinerelor pentru a lucra în domeniul mass-media și multimedia sau pentru a înțelege tehnicile de elaborare a produselor din mass-media.

Disciplina Educație pentru media derivă din sensul larg al termenului și prevede o educație pentru a înțelege și a utiliza rațional nu numai mass-media tradițională, noile media, ci și multimedia și se referă la procesul de accesare, analiză, evaluare și creare a mesajelor într-o varietate de moduri, genuri și forme mediatice. Acest demers folosește un model instrucțional bazat pe cercetare, care încurajează oamenii la o „lectură” critic-interogativă în legătură cu ceea ce urmăresc la televizor, radio, citesc sau ascultă online. Or „În absența alfabetizării media, a pedagogiei civice, a protecției educaționale, opinează și scriitorul Adrian Dinu Rachieru, riscăm să recădem în «barbarie», accentuând dependența de media (cronofagie, desocializare)”³⁴.

Din perspectiva actului educațional, folosirea mediilor reprezintă modalitatea care con- tribuie la realizarea unui nou tip de educație: interactiv, flexibil, deschis. Potrivit lui Alvin Toffer, „a ignora relațiile dintre sistemul educațional al viitorului și sistemul mijloacelor de informare ale viitorului înseamnă a-i înșela pe învățăceii care urmează a fi învățați de amândouă…”³⁵

Educația pentru media urmărește, așadar, dezvoltarea competenței media și a unei culturi media și furnizează oamenilor unelte/instrumente prin care:

să analizeze în mod critic mesaje;
să detecteze propaganda, cenzura sau discriminarea (inclusiv motivațiile acestor acțiuni) din știri sau alt gen de programe publice audio-vizuale și online;
să înțeleagă modul în care anumite trăsături structurale (cum ar fi distribuirea mijloace- lor de producție și modelul de finanțare) pot să afecteze informația prezentată.

Cultura media este o extensie a culturii generale. Transformând procesul de consumare a mesajelor mediatice într-o activitate critică și activă, elevul și eleva de astăzi – cetățeanul și cetățeana de mâine – conștientizează mai bine potențialul de manipulare al mass-media (mai ales prin publicitate și tehnici asociate relațiilor publice). De asemenea, este asigurată o mai bună percepție și înțelegere a rolurilor pe care mass-media și media participativă le joacă în construirea unei viziuni a realității incluzive și participative ca ideologie.

Competența în mass-media, în sens larg, presupune dobândirea abilităților de accesare a mediilor (de exemplu, aptitudinea de a folosi internetul), de selectare, analiză și evaluare a informațiilor, de cunoaștere a elementelor care stau la baza procesului de producție a materialelor publicate, chiar și de înțelegere a aspectelor ce țin de regleme tările din domeniu. În țările din vestul Europei, unde definițiile s-au formulat deja în mai multe etape, capacitatea consumatorului și consumatoarei de creație (de producție) este considerată caracteristica necesară pentru competența în mass-media; amploarea și natura internetului (inclusiv e-mail) reprezentând cauza declanșatoare din „Țara Digitală a Făgăduinței”.

În acest sens, Sonia Livingstone, profesoară la London School of Economics, consideră că fără o abordare democratică și critică a competenței în mass-media, publicul va rămâne un conglomerat de simpli receptori selectivi, consumatori de informații și comunicare online. Cu siguranță, perspectiva competenței în mass-media poate fi parte dintr-o strategie de repoziționare a utilizatorului de media – de la pasiv la activ, de la receptor la participant, de la consumator la cetățean.

Un sondaj realizat în lunile februarie-martie 2018 de către Consiliul Național al Elevilor de pe lângă Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în scopul evaluării gradului de interes al tinerilor/tinerelor pe acest segment, accentuează interesul acestora pentru media ca formă de învățare, mai ales că o bună parte dintre ei conștientizează rolul noii competențe în formarea propriei personalități, într-o piață profesională competitivă. Rezultatele sondajului au demonstrat că din cei 242 de respondenți/respondente de diferite vârste, doar pentru 68,6% conceptul de educație pentru media este cunoscut, iar 56,5% din cei care au răspuns „Da” menționează că au aflat despre această educație în mediul școlar, în timp ce 40,5% – în mediul online, documentându-se individual, în mare parte. Nu e de mirare că 95,5% dintre ei utilizează rețelele sociale zilnic, iar 65,7% specifică faptul că-și formează competența media individual, așa cum contextul îi impune să o facă.

O educație de calitate presupune că noi, adulții, cunoaștem ce consum mediatic au copiii și tinerii, ce preferă ei și care sunt zonele de interes. În anul 2023, Sociopolis Consultancy a realizat la solicitarea „La Strada” , studiul Impactul pilotării Standardelor pentru protecția și siguranța copiilor/elevilor în mediul online. Printre constatările acestuia trebuie reținut faptul că elevii claselor gimnaziale sunt prezenți pe 18 rețele de socializare: Instagram (87,8%), TikTok (78,1%), Facebook (73,6%), Discord (29,1%), Odnoklassniki (21,7%), Twitter (18,1%), Vkontakte (13,5%), Reddit (5,2%), Telegram (4,3%), Viber (2,5%), Snapchat (2,5%), Youtube, Pinterest, WhatsApp, Twitch, Zently, Messenger, Skype. Sunt rețele populare pentru ei Instagram, TikTok, mai puțin pentru adulți, iar pe unele cu greu am putea spune că le cunoaștem: Discord, Reddit sau Zently. Acest fapt subliniază importanța comunicării și necesitatea informării privind sursele care influențează zilnic modul în care elevii percep lumea și aleg să socializeze.

Realizarea unei educații mai bune pentru media este/poate fi facilitată și prin:

consum cultural de calitate, variat și compensatoriu față de ceea ce oferă mass-media și multimedia; prevenirea unilateralizării și a dependenței de anumite produse media. Re-descoperirea lecturii, îndrumarea către produse artistice care să cultive și compsiunea, solidaritatea umană, căldura;
activități organizate în scoală, împreună cu specialiști din mass-media și din învățământul superior de specialitate;
unitatea factorilor responsabili de educația tinerilor și tinerelor (familie, școală, biserică, ONG-uri pentru tineri) pentru o implicare concentrată pe luarea de atitudine față de nocivitatea unor emisiuni, publicații, față de limbajul incorect, vulgar, denigrator;
utilizarea de către profesori și profesoare a canalelor mass-media și multimedia, pentru a forma spiritul critic cu privire la consumul de media;
pregătirea adecvată a cadrelor didactice și inițierea părinților în fenomenul extins al media cu impactul său pozitiv și negativ în dezvoltarea individului.

„Școlarizarea” părinților este deosebit de utilă în acest sens, deoarece ei au posibilitatea:

să verifice zilnic emisiunile TV urmărite de copii, adolescenți/adolescente și să re- ducă, atunci când este cazul, timpul de vizionare în favoarea altor tipuri de activități cotidiene;
să hotărască de comun acord cu copiii – în conformitate cu vârsta și cu interesele lor – ce anume poate fi urmărit din întreaga gamă de oferte;
să-i convingă pe copii, adolescenți/adolescente că este nevoie de selectivitate, evitându-se, astfel, acele mesaje care pot provoca efecte nedorite;
să vizioneze emisiunile împreună cu copiii, adolescenții/adolescentele și să inițieze discuții asupra conținutului receptat, în care aceștia sunt încurajați să-și exprime propriile păreri;
să le inducă o atitudine critică față de conținuturile receptate;
să-i îndrume pe copii, adolescenți/adolescente spre alte modalități de distracție și relaxare în timpul liber.

Succesul unor astfel de demersuri este relativ, fiind condiționat de o serie de variabile: nivelul de educație al părinților, gradul în care se implică și timpul disponibil, situația familială etc. De aceea, sarcina de a asigura în mod riguros și sistematic educația consumatorului și consumatoarei de mesaje mediatice și de a oferi soluții pentru depășirea problemelor pe care le ridică „școala paralelă” revine cu deosebire instituției școlare.

Dezideratul introducerii educației pentru media în școală, incluzând aici atât mass-media, cât și multimedia, este, așadar, unul imperativ. Această nouă educație va contribui la formarea și cultivarea capacității de valorificare culturală a informației furnizate de presa scrisă și online, radio, televiziune, internet etc., în condiții de diversificare și de individualizare, care solicită o evaluare pedagogică responsabilă, raportată la scara valorilor sociale, observă just cercetătoriiBontăș și L. Cuznețov³⁶. Concomitent cu formarea culturii de valorificare a mediilor la tânăra generație este însă necesar, opinează, în acest sens, și redutabilul pedagog S. Cristea³⁷, să inițiem și persoanele de toate vârstele în perspectiva educației permanente/pe tot parcursul vieții, care în sec. XXI a devenit o direcție de evoluție a activității de formare-dezvoltare a personalității.

Cadrul normativ referitor la educația pentru media și impactul media asupra minorilor

A. PE PLAN EUROPEAN

Agenda de la Paris sau cele 12 Recomandări pentru Educația Media (Paris Agenda or 12 Recommendations for Media Education), 2007. Agenda de la Paris, adoptată de UNESCO, prevede în cele douăsprezece recomandări pentru educația media, inclusiv integrarea acestui tip de educație în formarea inițială a cadrelor didactice, elaborarea unor metode eficiente de predare a noii educații, mobilizarea tuturor părților interesate în serviciile educaționale și sociale.
Cadrul european pentru competențe digitale, Planul de acțiuni privind educația digitală, elaborat de Comisia Europeană. Disponibil: https://ec.europa.eu/jrc/en/digcomporg (Accesat 02.10.2023)
Strategia europeană pentru un internet mai bun pentru copii, 2012, elaborată de Comisia Europeană. Disponibil: eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ ALL/ (Accesat 03.10.2023)
Convenția pentru protecția copiilor împotriva exploatărrii sexuale și a abuzurilor sexuale (Convenția Lanzarote), elaborat de Consiliul Europei, Lanzarote, 25.10.2007.
Disponibil: https://rm.coe.int/CoERMPublicCommonSearchServices/
DisplayDCTMContent?documentId=090000168046e1d5 (Accesat 01.09.2023)
Educația Media (Media education. Recommendation of Council of Europe), elabo rat de Consiliul Europei, 2000
Ghidul drepturilor omului pentru utilizatorii de internet, elaborat de Consiliul Europei, 2014. Disponibil: https://rm.coe.int/guide-to-human-rights-for-inter- net-users-romanian-/1680768064 (Accesat 24.11.2023)
Recomandări pentru promovarea educației privind cetățenia digitală, recomandat de Consiliul Europei, 21 noiembrie 2019. Disponibil: https://www.coe.int/en/web/ digital-citizenship-education/home?desktop=true (Accesat 01.09.2023)
Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 (republicată în Monitorul Oficial nr. 314 din 13 iunie 2001). Art. 17 stipulează: ,,Statele părți vor recunoaște importanța funcției îndeplinite de mijloacele de informare în masă și vor asigura accesul copilului la informație și materiale provenind din surse naționale și internaționale, în special cele care urmăresc promovarea bunăstării sale sociale, spirituale și morale și a sănătății sale fizice și morale”.
Digital Citizenship Education Handbook, elaborat de Consiliul Europei, 2022. Disponibil: https://rm.coe.int/prems-003222-gbr-2511-handbook-for-schools- 16×24-2022-web-bat-1-/1680a67cab (Accesat 02.09.2023)
Planul de acțiuni pentru educația digitală 2021-2027, elaborat de Comisia Europeană, Disponibil: Planul de acțiune pentru educația digitală (2021-2027) | European Education Area (europa.eu) (Accesat 02.09.2023)
New Directions in Media Education (Noi direcții în Educația Media), 1990
Rezoluția Parlamentului European despre educația pentru media într-o lume digitală (2008/2129(INI)). (European Parliament resolution on media literacy in a digital world), Strasbourg, 16 December 2008
Recommendations „Youth Media Education” (Recomandări „Educația Media pentru Tineri”), Seville: UNESCO, 15-16 February 2002
Rezoluția Parlamentului European privind educația în domeniul mass-media într-o lume digitală, adoptată în 2008. Aceasta prevede stăpânirea competenței media de către toate categoriile de oameni, pe durata vieții lor, pentru a-i ajuta să utilizeze eficient și creativ mass-media. Educația pentru media ar trebui să fie o parte componentă a educației formale pentru toți studenții, iar în programul de formare a cadrelor didactice ar trebui să fie incluse module obligatorii de educație pentru media.
Towards Information Literacy Indicators (Indicatori pentru o cultură informațională). Paris: UNESCO, 2008
Understandinq Information Literacy: A Primer (Înțelegerea culturii informaționale: Abecedar) Paris: UNESCO, 2008
UNESCO Youth Media Education Survey (Sondajul UNESCO „Educația Media pentru Tineri”), 2001
Грюнвальдская декларация по медиаобразованию. UNESCO, 1992
Медиаобразование в цифровую эпоху. Вена: UNESCO, 1999

B. PE PLAN NAȚIONAL

Cadrul de competențe digitale ale cadrului didactic din educație, aprobat prin Ordinul nr. 1110 din 04.09.2023 al Ministerului Educației și Cercetării
Codul audiovizualului al Republicii Moldova nr. 260 din 27.07.2006, art. 6a, art.11a, art.12
- (12) Publicitatea televizată și teleshoppingul televizat nu trebuie să provoace nicio daună morală, fizică sau intelectuală minorilor și, în special:
- să nu instige în mod direct minorii să cumpere un produs sau serviciu, prin exploatarea lipsei de experiență sau a credulității acestora;
- să nu încurajeze în mod direct minorii să-și convingă părinții sau alte persoa ne să cumpere bunurile sau serviciile care fac obiectul publicității;
- să nu exploateze încrederea specială pe care minorii o au în părinți, profesori sau în alte persoane;
- să nu implice în mod nejustificat minori în situații periculoase.

Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova (redacție nouă), elaborat de experţi media ai Consiliului Europei și din Republica Moldova, 2011. Disponibil: https://consiliuldepresa.md/ro/page/codul-deontologic-al-jurnalistu-lui-din-r-moldova (Accesat 01.10.2023)
Deciziia Consiliului Coordonator al Audiovizualului cu privire la aplicarea semnelor de avertizare în cadrul serviciilor de programe televizate nr. 44, din 30.03.2010 (în vigoare până la data de 24.08.2012)
Deciziia Consiliului Coordonator al Audiovizualului cu privire la clasificarea programelor audiovizuale în scopul protecției copiilor nr. 98, din 19 iulie 2012 (publicată în MO nr. 177-180, art. nr. 1080, din 24.08.2012)
Deciziia Consiliului Coordonator al Audiovizualului cu privire la respectarea drepturilor și protecția copilului în programele audiovizuale nr. 99, din 19 iulie 2012 (publicată în MO nr. 177-180, art. nr. 1081, din 24.08.2012)
Ghid de bune practici jurnalistice. Protecția minorilor în mass-media, Chișinău, 2012. Disponibil http://old.media-azi.md/sites/default/files/Ghid-_protectia_minorilor-ROM_0.pdf (Accesat 01.09.2023)
Legea cu privire la protecția copiilor împotriva impactului negativ al informației nr. 30 din 07.03.2013, în vigoare din 05.07.2013
Legea privind drepturile copilului nr. 338 din 15.12.1994
Planul de acțiuni privind implementarea Strategiei naționale de dezvoltare a societății informaționale „Moldova Digitală 2020”, elaborat de Ministerul Educației și Cercetării, 2016
Planul de Acțiuni privind promovarea siguranței pe internet a copiilor și a adolescenților, elaborat de Ministerul Educației și Cercetării, 2017
Repere metodologice privind securitatea și siguranța online a elevilor în procesul educațional la distanță pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal în anul de studii 2020-2021, elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
Standardele pentru protecția și siguranța copiilor/elevilor în mediul online, aprobat prin Ordinul nr. 985 din 07.10.2022 al Ministerului Educației și Cercetării.

Bibliografle recomandată

SURSE ȘTIINȚIFICE ȘI METODOLOGICE

Agnes Y. Introducere în jurnalism. Iași: Polirom, 2011.
Albulescu I. Educația și mass-media. Comunicare și învățare în societatea informațională. Cluj-Napoca: Dacia, 2003.
Balaban D.-Cr. PR, publicitate și new media. București: Triton, 2009.
Bertrand J. C. O introducere în presa scrisă și vorbită. Iași: Polirom, 2001.
Boyd D. Why Youth Heart Social Network Sites: The Role of Networked Publics in Teenage Social Life. În volumul Youth, Identity, and Digital Media, ed. David Buckingham. Cambridge, MA: MIT Press, 2007.
Bruner J. and Kalmar D.A. Narrative and Metanarative in the Construction of Self. În cartea Self-Awareness: Its Nature and Development. Ed. Ferrari M. and Sternberg Robert J. New York: Guilford, 1998.
Bunescu Gh., Negreanu El. (coord.). Educația informală și mass-media. București: Institutul de Științe ale Educației, 2005.
Carr N. The Shallows: What the Internet is Doing to Our Brains. New York: Norton, 2010.
Cemortan R. Comunicarea și mass-media. Chișinău: Reclama SA, 2006.
Chiribuca D. Mass-media și socializarea adolescenților. În: Revista de Sociologie, nr. 1, Sibiu: Catedra de Sociologie, Universitatea „Lucian Blaga”, 2007.
Chirițescu D., Teșileanu A. Competență în mass-media: ghidul profesorului. București: Humanitas educațional, 2005.
Ciobotea R. Reportajul: Tehnici de redactare. Chișinău: Cartier, 2012.
Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. Chișinău, 2019.
Coman M. Introducere în sistemul mass-media. Iași: Polirom, 2007.
Craia S. Dicționar de comunicare, Mass-Media și Știința Informării. București: Meronia, 2008.
Cristea S. Fundamentele științelor educației. Teoria generală a educației. Chișinău: Litera Educațional, 2003.
Crișan C., Danciu L. Manipularea opiniei publice prin TV. Cluj-Napoca: Dacia, 2000.
Cucoș C. Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării. Iași: Polirom, 2006.
Cucu G. Educația și mass media. București: Licorna, 2000.
Davis K. and James C. Tweens’ Conceptions of Privacy Online: Implications for Educators. În: Learning, Media and Technology, nr. 38, 2013, p. 4-25.
Decaigny Th. Communication audio-visuelle et pedagogie. Bruxelles-Paris: Labor-Nathan, 1976.
Dicționar de media. Larousse. București: Univers Enciclopedic Gold, 2005.
Drăgan I. Media și violența. În: Sociologie Românească vol. IV, nr. 2. București: Asociația Română de Sociologie, Institutul Social Român și Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, 2006.
Fedorov A. V. Media Education and Media Literacy: Russian Point of View. Lambert Academic Publishing, 2010.
Gardner H., Davis K. Generația APP. Cum navighează tinerii prin universul digital al identității, intimității și imaginației. București: Sigma, 2015.
Guțu Vl. Pedagogie. Chișinău: CEP USM, 2013.
Guțu-Tudor D. New Media. București: Tritonic, 2008.
Ito Mimi. Hanging Out, Messing Around, Geeking Out: Kids Living and Learning with New Media. Cambridge, MA: MIT Press, 2009.
Jeanney J.-N. O istorie a mijloacelor de comunicare. Iași: Institutul European, 1997.
Locard G. & Boyer H. Comunicarea mediatică. Iași: Editura Institutul European, 1998.
Marin C. Mass-media în postcomunism. Chișinău: CEP USM, 2021.
Marinescu S., Dinescu R. Invitație la educație. Suport metodic pentru lecții educative la gimnaziu și liceu. Pitești: Carminis Educațional, 2007.
Masterman L., Mariet Fr. Media Education in 1990’s Europe. A Teacher’s Guide. Council of Europe Press, 1994.
Melnik G., Pantserev K. Innovations in the Global and Russian Media Industry and Media Education. În: Media Education (Mediaobrazovanie), 2023, nr. 19(3), p. 453-465.
Micaci Cr. I. Educația și alfabetizarea media. București: Galaxia Gutenberg, 2011.
Moeglin P. (coord.). Industriile educației și noile media. Iași: Polirom, 2003.
Moreau A. et al. L’usage de Facebook et les enjeux de l’adolescence: Une étude qualitative. În: Neuropsychiatrie de l’Enfance et de l’Adolescence, nr. 60, 2012, p. 429-434.
Mucchielli A. Arta de a influența. Analiza tehnicilor de manipulare. Iași: Polirom, 2015.
Oprea B. Fake news și dezinformare online: recunoaște și verifică. Iași: Polirom, 2021.
Popa D. Mass-media, astăzi. Iași: Institutul European, 2002.
Raistrick N., Ellena M. Manual despre dezinformare: Ghid pentru jurnaliștii, comunicatorii și organizatorii de campanii din Moldova. Chișinău: Bons Offices, 2023.
Robotă M.-R. „Noi nu ne temem de lupul cel rău” – Impactul Third Person Effect în perceperea influenței violenței tv asupra propriei persoane și asupra celorlalți. În: Analele științifice ale Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Psihologie. Tom. 12, 2003, p. 83-114.
Rotaru I. Educația pentru comunicare și mass-media. Reșița: Eftimie Murgu, 2009.
Rusu A. Valențe educative ale comunicării mediatice. Iași: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, 2004.
Sălcudean M. New media, social media și jurnalismul actual. București: Tritonic, 2015.
Schmenk A., Watjen A., Köthe R. Ce și cum. Multimedia și lumile virtuale. București: Enciclopedia RAO, 2000.
Schram W. Noile mass-media: un studiu în sprijinul planificării educației. București: EDP, 1979.
Selys G. Minciuni mass-media. București: Scripta, 1992.
Sestir Marc A. and Bartholow Bruce D. Violent and Nonviolent Video Games Produce Opposing Effects on Aggressive and Prosocial Outcomes. În: Journal of Experimental Social Psychology, nr. 98, 2010, p. 211-221.
Silverstone R. Televiziunea în viața cotidiană. Iași: Polirom, 1999.
Solvita Denisa-Liepniece. Un click din colți sau Lupul Manipulator. Chișinău: FEP „Tipografia Centrală”, 2019.
Stan S.-Cr. Manipulare prin presă. București: Humanitas, 2004.
Stepanov G. Bazele jurnalismului. Chișinău: CEP USM, 2018.
Sterian M. Agresivitatea mediatică și personalitatea. București: Paideia, 2004.
Stern S. Produsing Sites, Exploring Identities: Youth Online Authorship. În volumul Youth, Identity, and Digital Media, ed. David Buckingham. Cambridge, MA: MIT Press, 2007, p. 95-117.
Ștefănescu P. Expunerea la violența televizuală și comportamentul agresiv al copiilor. În: Sociologie Românească, vol. IV, nr. 2. București: Asociația Română de Sociologie, 2006.
Toma M. (coord.). Competența în mass-media. Manual pentru liceu – curs opțional (toate specializările). București: Humanitas Educațional, 2004.
Tugarev Laura. Analiza critică a presei: Suport de curs. Chișinău: CEP USM, 2022.
Turkle Sherry. Alone Together: Why We Expect More from Technology and Less from Each Other. New York: Basic Books, 2011.
The Development of Innovative Media Education Styles in the Era of Information and Communication Technologies. În: Journal of Curriculum and Teaching, Vol. 11, No. 1, 2022, p. 195-207.
Tyunnikov Y., Maznichenko M., Krylova V., Yurchenko Y. Content Forecasting and Assessment of Methods to Develop Teachers’ Media Competencies. În: Media Education (Mediaobrazovanie), 2023. Nr. 19(3), p. 492-503.
Țipa V. Cultura audiovizuală. Provocări și tendințe. Chișinău: Elan Poligraf, 2011.
Valkenburg Patti M. and Peter J. Online Communication among Adolescents: A Decade of Research. În: Current Directions in Psychological Science, nr. 18, 2009, p. 1-5.
Van Cuilenburg J. Știința comunicării. București: Humanitas, 1998.
Vasile A.-A. Mass media și gândire critică. București: Tritonic, 2012.
Volkoff Vl. Dezinformarea – armă de război. București: Incitatus, 1996.
Volkoff Vl. Tratat de dezinformare. De la Calul troian la Internet. Trad. Columbeanu M. Iași: Antet, 2009.
Спичкин А. В. Что такое медиаобразование: Книга для учителя. Курган, 1999.
Федоров А. В. Словарь терминов по медиаобразованию, медиапедагогике, медиаграмотности, медиакомпетентности. М.: МОО „Информация для всех”, 2014.
Челышева И. В. Медиаобразование для родителей: освоение семейной медиаграмотности. Научно-популярное издание. Таганрог: Изд-во Южного Федерального ун-та, 2008.

RESURSE ONLINE

Council of Europe. Regulatory Authorities for Electronic Media and Media Literacy – Comparative Analysis of the Best European Practices, 2018. Disponibil: link (Accesat 2.03.2023).
Crăciun C. Mass-media ca factor educativ. Disponibil: link (Accesat 25.02.2023).
Eurostat, Comisia Europeană. Standard Eurobarometer 92: Media use in the European Union – Report, 2019. Disponibil: link (Accesat 27.05.2023).
Facebook. Regulile Facebook pentru un comportament sigur și respectuos. Disponibil: link (Accesat 27.05.2023).
Farrel G.M. The Development of Virtual Education: A Global Perspective. În: The Commonwealth of Learning. Disponibil: link (Accesat 30.05.2023).
Grîu N. Manual de Educație mediatică și informațională. Disponibil: link (Accesat 10.03.2022).
Gross D. Snapchat: Sexting Tool, or the Next Instagram? CNN, Ianuarie 1. Disponibil: link (Accesat 18.09.2023).
Huesmann L.R., Eron L. Violența la televizor. Disponibil: link (Accesat 10.03.2016).
Iogan C. Mass-media în educația adolescenților. Disponibil: link (Accesat 31.08.2022).
Livingstone S. Media literacy – everyone’s favorite solution to the problems of regulation, 2018. Disponibil: link (Accesat 25.09.2023).
Mass-media și influența lor. Disponibil: link (Accesat 30.05.2023).
Opriș D. Educația copiilor și a adolescenților în epoca mass-media. Implicații ale consumului de mass-media asupra copiilor și adolescenților. Disponibil: link (Accesat 30.05.2023).
Stoddard J. The need for media education in democratic education. În: W&M ScholarWorks, 2014, Articles. 7. Disponibil: link (Accesat 25.09.2023).
Stratan Ilbasmiș V. Noile media și propaganda. Disponibil: link (Accesat 23.09.2022).
Stepanov G., Tacu M. (coord.). Valori ale mass-mediei în epoca contemporană, vol. VI. Chișinău: CEP USM, 2016. Disponibil: link (Accesat 30.05.2023).
Бондаренко Е.А. Медиа грамотность и информационная культура в современной российской школе. Disponibil: link (Accesat 1.03.2016).